Noul Citroen C3 Picasso apare în fotografii spion; MPV-ul ar putea debuta abia în 2018

Printre modelele aflate în oferta Citroen la ora actuală, se numără și C3 Picasso – un mini MPV destinat în special famiilor tinere ce nu doresc să investească prea mulți bani într-un mini-van. Mașina despre care vorbim astăzi se pregătește de un upgrade ce va sosi abia în 2018. Până atunci însă, avem ocazia să o vedem pentru prima dată în fotografii spion.

Imaginile sosite pe web ne dezvăluie în mare parte un design similar cu cel al ediției actuale, unele elemente fiind totuși ascunse de către stratul de camuflaj aplicat peste. Un detaliu ce iese totuși la iveală, este prezența corpurilor de iluminare față ce au fost împrumutate de la modelul mai mare, C4 Picasso. Desigur, ne așteptăm și la modificări aduse motorizărilor, și a interiorului.

În acest moment, C3 Picasso este vândut și în România la un preț de listă de 14.388 euro, sumă la care se vor adăuga costuri suplimentare în cazul în care optăm pentru dotări extra. Standard avem aer condiționat, geamuri electrice față, oglinzi electrice, dar și servodirecție cu volan reglabil. Mai multe detalii despre actualul Citroen C3 Picasso puteți afla de aici.

via: autoevolution.com

Claudiu Sima :