Chevrolet Camaro 1970 primeşte un motor de 650 de cai putere cu ocazia SEMA 2015

Brandurile americane sunt la mare căutare în cadrul showului SEMA 2015, iar Chevrolet nu putea lipsi. Cea mai nouă ediţie de Chevrolet Performance se află la această ediţie dedicată pasionaţilor de tuning şi e vorba despre un Chevrolet Camaro RS 1970, cu noul motor LT4.

Acest motor generează 650 de cai putere şi tunerii vor avea şi posibilitatea de a include motorul V8 supercharger de 6.2 litri de pe Corvette Z06 pe viitoare automobile. Revenind la Camaro-ul expus, acesta include şi o cutie de viteze T-56 Super Magnum cu 6 trepte, iar experţii din spatele său au modificat şi suspensiile şi au adăugat jante de 19 ţoli, din aluminiu.

Frânele sunt preluate de la modelul Z06, iar muscle car-ul include şi faruri LED şi un bord cu indicatoare modificate şi un rollcage cu 6 puncte. Valve din titaniu şi pistoane din aluminiu completează peisajul, pentru un cadru excelent asociat motorului LT4. Catalogul Chevy Performance include şi kituri ce scad înălţimea suspensiilor, upgrade-uri pentru frâne şi altele.

via autoblog.com

Radu Iorga :