Vedetele pe 4 roți din filmul Transformers: The Last Knight, se afișează în fotografii spion!

Franciza Transformers ne-a captivat pe deplin atenția de-a lungul anilor prin seria de filme cu același nume în care avem parte de acțiune, luptă, dar și de elemente sci-fi. Poate cele mai interesante elemente incluse aici sunt roboții capabil să se transforme în bolizi pe 4 roți, și viceversa – modelul Chevrolet Camaro fiind un reprezentat de marcă prezent aici.

Văzut pentru prima oară în filmul Transformers: Age of Extinction, acest model va apărea din nou în filmul cu numărul 5 denumit The Last Knight ce are premiera fix peste un an, pe data de 23 iunie 2017. Desigur, vorbim despre o variantă customizată a acestui vehicul, unul pe care îl vedem astăzi în fotografii spion direct de pe platoul de filmare.

Alături de robotul Bumblebee ce se va transforma în Chevy Camaro, îl avem și pe Deception ce ia forma unei mașini de poliție Ford Mustang. Bumblebee se bazează pe o variantă modificată a lui 2017 Camaro ce adoptă o grilă mult mai impunătoare, dar și numeroase guri de aerisire pentru un efect mai wow. De asemenea, se pare că modelul de față va fi văzut în film și în versiunea cabriolet.

Puteți admira toate aceste imagini cu modelele Camaro și Mustang în cadrul galeriei de mai sus!

via: autoblog.com

Claudiu Sima :