Bugatti exclude planuri pentru un SUV sau sedan, se va axa pe noul model Chiron
Dacă Lamborghini nu se teme să exploreze gama SUV-urilor, ei bine speculaţiile cu privire la un vehicul de genul de la Bugatti au fost oprite chiar de către compania italiană. Bugatti nu vede în viitorul său apropiat nici un sedan şi nici un SUV, urmând a se axa doar pe supermașina Chiron.
Concepte au existat ce e drept, dar şeful companiei, Wolfgang Durheimer e ferm cu privire la direcţia producătorului. “Vehiculele supersport vin toate cu 2 locuri. Nu există SUV şi nu există sedan cu 4 uşi”, ar fi declarat oficialul într-un interviu cu Car and Driver. Ce e drept conceptul Bugatti 16C Galibier cu 5 uşi a fost primit bine în 2009 şi putea ajunge în producţie, dar proiectul a fost oprit cu câţiva ani în urmă.
În vreme ce până şi un nume mare ca Bentley intră în zona SUV cu Bentayga, Bugatti nu se dezminte. Succesorul lui Veyron, aşa numitul Chiron va fi bijuteria coroanei în perioada următoare. Durheimer afirmă că noul vehicul face tot ce face Veyron, dar mai bine. Zonele cheie de îmbunătăţire pentru Veyron ar fi conform şefului sau frânele şi utilizarea pe pistă.
Evident, viteza maximă va creşte, speculaţiile vorbind despre un maxim de peste 450 de km/h şi 100 km/h atinge în 2 secunde bestia de 1500 de cai putere.
via slashgear
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Cristiano Ronaldo îşi face cadou dupa EURO 2016 un Bugatti Veyron în valoare de 1.2 milioane de euro
Pentru a uita de accidentarea gravă din finala EURO 2016 şi pentru a-şi face un cadou cu ocazia câştigării trofeului,
Bugatti Chiron ar putea primi și o versiune cabrio eventual; vedem câteva randări ale sale
Cu toate că Bugatti Chiron încă nu a fost prezentat oficial, iată că fanii acestui super-car au deja idei îndrăznețe
Bugatti postează un teaser pentru un viitor hypercar, care sună excelent (Video)
Bugatti a postat un misterios teaser pe YouTube, sub deviza #imaginEBugatti, făcând referire la un viitor hypercar, pentru că ei
Bugatti Veyron face un tur de pista la Top Gear, cea mai rapida masina?
In ultimii ani, turul de pista Top Gear a fost una dintre metodele prin care erau apreciate cele mai rapide
Un prinț din Arabia Saudita cumpără un Bugatti Chiron și un Vision Gran Turismo înainte ca ele sa iasă la vânzare; Cum a intrat în posesia lor si cât a plătit pentru cele două boliduri
Bugatti Chiron este un urmaş demn de moştenirea modelului Veyron şi a fost prezentat la show-ul auto de la Geneva
Un Bugatti de epocă din 1939 primeşte Cupa Franceză la Pebble Beach; Vine direct din colecţia “prinţului Persiei”
Înainte să vă intrige denumirea de “prinţ al Persiei”, aflaţi că acest titlu nobiliar există încă şi se aplică viitorului


