Era de aşteptat ca scandalul testelor de emisii falsificate de Volkswagen să facă valuri în întreaga industrie auto, iar acum BMW pare gata să sufere consecinţele. O serie de zvonuri ce afirmă că BMW ar fi falsificat la rândul său teste de noxe au dus la scăderea valorii acţiunilor companiei cu peste 9%.
Totul a pornit de la o revistă germană, care afirmă că modelul X3 xDrive20d are aceleaşi probleme ca automobilele Volkswagen care au cauzat scandalul Dieselgate, aşa cum e el numit mai nou. Celebra publicaţie AutoBild scrie că teste independente realizate de către Consiliul Internaţional al Transportului Nepoluant au arătat că automobilul BMW anterior menţionat are emisii de până la 11 ori mai ridicate la utilizarea de zi cu zi, faţă de cele atinse în teste.
Consiliul reprezintă aceeaşi autoritate care a descoperit problemele testelor Volkswagen, cu diferenţe între rezultatele din laborator şi cele din utilizarea zilnică. E bizar faptul că atunci când au fost anunţate problemele la VW a fost subliniat faptul că în paralel erau testate şi modele BMW, care nu au avut vreun defect. Încă o dată, publicaţia ar putea să se înşele şi e bine să privim totul ca un zvon deocamdată.
Cu toate acestea zvonistica a făcut ca BMW să piardă 9.3% din valoarea acţiunilor la bursa de la Frankfurt. Firma germană a negat măsluirea testului şi aşteptam să vedem cine are dreptate.
via autoevolution