La fel cum Samsung pierde teren în Coreea de Sud, ţara sa de baştină, se pare că şi producătorii germani de automobile au înregistrat o scădere de vânzări în Germania. Astfel, în luna ianuarie a acestui an vânzările au scăzut cu 26% pentru BMW, Mercedes-Benz şi Audi.
E foarte posibil ca imaginea companiilor, afectată de scandalul Dieselgate de anul trecut să fi contribuit la scădere. Informaţiile vin de la Korea Automobile Importers and Distributors Association şi arată că la un loc, BMW, Mercedes-Benz şi Audi au vândut doar 10.533 automobile pe piaţa locală în ianuarie. Cota de piaţă a automobilelor germane a fost de 64.9%, cu o scădere la rândul său de 6.6% faţă de anul anterior.
Picajul de pe piaţa germană nu e o întâmplare, pentru că în octombrie anul trecut, la doar o lună după debutul scandalului emisiilor Volkswagen deja scăzuse cota de piaţă a brandurilor germane cu 10.1%. Au urmat apoi promoţii şi reduceri, crescând din nou vânzările în noiembrie, dar a avut loc apoi iar un picaj în decembrie.
Brandurile auto non germane îşi continuă creşterea între timp, cu accentul pe Ford, Land Rover, Lexus, Volvo şi Cadillac. Astfel, Land Rover a urcat cu 53.4%, iar Volvo şi Nissan cu 42.5% şi 30.1%.