BMW are planuri mari pentru deceniul următor, pregătind cel puţin jumătate de duzină de automobile electrice şi autonome atractive. În această săptămână a atras atenţia prin faptul că s-a luat la întrecere cu Tesla Model 3, promiţând lansarea unui model de maşină electrică, care oferă o autonomie de 700 de kilometri. Numele vehiculului este iNext.

Aparent ar fi un SUV inspirat de conceptul NEXT 100, iar confirmarea a venit în cadrul North American International Auto Show din Detroit. iNext va debuta în 2021, cu autonomia mai sus menţionată şi suport pentru şofat autonom la nivelul 4 şi 5 de autonomie. Vom vedea un prototip al noului model până la finalul acestui an, conform oficialilor companiei.

Se pare că acest automobil va avea 5 locuri şi dimensiuni similare cu X5, în vreme ce liniile agresive şi moderne etalate de vehiculul concept dedicat centenarului BMW (NEXT 100) vor fi de asemenea prezente. Ne gândeam mai degrabă la un crossover pentru acest automobil, iar versiunea concept de culoare roşie din imagini mi se pare cea mai reprezentativă pentru iNext.

BMW are planuri mari în zona automobilelor electrice, având pregătite atât un model Mini electric pentru anul viitor, dar şi un BMW iX3 pentru 2020. Perla coroanei va fi totuşi iNext, care apropo nu e nici măcar numele final al produsului. Până în 2021 rivalii au tot timpul să propună alternative şi mai generoase la autonomie.
via BGR
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Chevrolet Bolt 2016 include o baterie LG ce îi oferă peste 300 de km de autonomie
Chevrolet Bolt va primi o nouă versiune în anul 2016, ce include o baterie LG cu capacitate ridicată. Aceasta va
Nissan confirmă o autonomie mai mare de 300 km pentru noul lor vehicul electric
Actualul automobil electric, Nissan Leaf se laudă cu o baterie de 24 KWh, dar cu timpul, tehnologia avansează aşa că
Mercedes versus BMW versus Audi: care include cel mai bun sistem multimedia? (Video)
Ce ar fi un automobil de lux, un automobil puternic şi arătos fără un sistem multimedia pe măsură? Ei bine,
Încărcătoarele pentru maşinile electrice devin obligatorii de amplasat la benzinării în Marea Britanie
Marea Britanie face un nou pas spre omniprezenţa automobilelor electrice, printr-o măsură binevenită. E vorba despre obligativitatea amplasării de staţii
Alpina B6 GT3, gata de showul auto de la Geneva
In avampremiera importantului Geneva Motor Show, iata ca au aparut imagini cu masina de curse Alpina B6 GT3, automobil bazat
O maşinuţă de familie cu un bătrânel la volan face o rotire spectaculoasă la Nurburgring, dar şoferul îşi păstrează sângele rece (Video)
În cazul în care nu ştiaţi, pe lângă piloţi de teste şi mari figuri ale lumii curselor, există şi oameni
