Microsoft face o aluzie la includerea senzorului Kinect pe automobilele autonome Google

În ultima vreme am aflat că mari producători precum Ford testează automobile autonome noaptea cu senzori speciali LIDAR, iar un nume mare din zona tech care nu a abordat încă acest segment auto ar fi Microsoft. Ei stau în umbră, dar oferă indicii cu privire la iniţiative de genul, trimiţând săgeţi spre Google cu o nouă postare pe blog.

Pe unul dintre blogurile oficiale Microsoft, compania a postat o imagine cu un automobil autonom, care s-a ciocnit cu un autobuz. Deşi ei nu dau nume, e clar vorba despre un produs Google aici, iar MS se oferă să pună la bătaie tehnologia şi senzorii din spatele lui Kinect pentru a perfecţiona sistemul de condus fără şofer.

În colaborare cu cercetătorii de la Universitatea din La Laguna, Microsoft a realizat următorul experiment: a amplasat senzori Kinect pe maşinuţe de golf autonome şi le-a pus să ruleze pe un circuit, în paralel cu vehicule dotate cu cameră şi sisteme radar standard. Camera Kinect ce detectează adâncimea a depăşit în performanţă şi precizie soluţiile rivalilor, când venea vorba de detectarea obstacolelor din cale.

Spre exemplu în cazul unei rampe, senzorul laser indica faptul că e o vorbă de o pantă abruptă, iar acelaşi senzor rata şi scările cu nivel scăzut. Între timp senzorul Kinect a identificat corect şi rampa pe care se putea urca şi scările. Aşteptam acum şi o reacţie de la Google.

via mspoweruser

Radu Iorga :