Un camion ce transporta piese pentru Takota a explodat pe marginea unui drum și a provocat moartea unei femei
Firma producătoare de airbag-uri, Takata a fost foarte criticată după ce a trebuit să recheme în fabrică peste 100 de milioane de maşini echipate cu unităţile defecte. Partea proastă este că airbag-urile cu probleme ale companiei au provocat moartea a 13 persoane şi rănirea multor altora. Se pare că problemele nu se opresc aici pentru japonezi şi aparent, un camion încărcat cu piese ce detonează airbag-urile şi propan a explodat pe marginea unui drum în America.

Incidentul a avut loc pe drumul U.S. Highway 277, iar explozia a fost aşa de puternică încât a închis circulaţia pentru 30 de ore, timp în care autorităţile au fost nevoite să astupe craterul provocat de explozie. Mai mult, piese ale camionului au fost găsite până la peste un km distanţă. Pe lângă pagubele materiale foarte mari şi decesul unei femei în vârstă de 69 de ani, alte 4 persoane au fost rănite în urma acestui accident.
Din nefericire pentru rudele sale, Lucila Robles a decedat în urma exploziei. Iniţial, femeia a fost dată dispărută deoarece trupul său nu a fost găsit. După mai multe căutări, fragmente ale danturii sale au fost găsite de echipele de cercetare, iar analiza ADN a confirmat identitatea femeii.
Camionul se pare că a luat foc, iar cei doi pasageri au avut timp să fugă pentru a evita explozia. Nu se cunosc exact cauzele incendiului, dar se fac cercetări în momentul de faţă. Oficialii Takata au confirmat conţinutul camionului şi au spus că lucrează îndeaproape cu autorităţile locale pentru a determina cauzele accidentului. Dacă accidentul are vreo legătură cu piesele companiei totul s-ar putea transforma într-un mare scandal pentru japonezi.
Via jalopnik.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Accident penibil cu un Ferrari
Sa faci un accident e un lucru teribil, sa faci accident cu un Ferrari te poate marca pe viata, dar
Cea mai ciudată cascadorie involuntară: un microbuz e ridicat în aer pe 2 roţi din senin (Video)
Am mai văzut competiţii în care automobile de mic sau mare tonaj merg pe 2 roţi, dar de obicei sunt
Sistemul de prevenire a accidentelor Lexus LS
Volan.ro v-a prezentat o multime de accidente in ultima vreme, fie din lumea sportului pe 4 roti, fie din viata
Clipul zilei: un camion cu trailer e răsturnat de vânt fix peste o maşină a poliţiei (Video)
Sunt unele clipuri cu accidente, ciocniri sau dezastre pe care nu putem să ne oprim din a le vedea. Unele
Un automobil Tesla Model S ia foc şi e mistuit în Norvegia, în timp ce realizează o încărcare Supercharger
Tesla Model S a fost pe buzele tuturor în ultimul an, mai degrabă pentru funcţia Autopilot sau pentru acceleraţia sa
Picatura care a umplut…camionul
Desi pare desprinsa dintr-un film de comedie scena pe care o puteti observa in imaginea de mai jos se potriveste
