BMW a prezentat un nou automobil concept în cadrul showului Auto Guangzhou 2015 din China, acest model având numele de “BMW Concept Compact Sedan”. Îl puteţi vedea în imaginea de mai jos, iar ideea principală din spatele său e oferirea unui interior cât mai spaţios pentru pasageri.
Acest model a fost creat după ce au fost realizate studii în China, cu privire la segmentele de vehicule preferate la nivel local şi evoluţia trendurilor. BMW Concept Compact Sedan reprezintă toate aceste preferinţe, iar potenţialii clienţi sunt tineri, încrezători şi dinamici, având şi un simţ al esteticului bine dezvoltat.
Noul concept oferă experienţa unui automobil sport cu un exterior minimalist, dar şi un interior generos. Exteriorul e tipic pentru un sedan compact modern şi se remarcă aici ampatamentul alungit şi designul angular. Cockpit-ul e axat pe nevoile şoferului, iar bordul are linii proeminente care converg spre volan, subliniind acest element.
La bord se află şi un Heads Up Display, care proiectează informaţiile în câmpul vizual al şoferului. Portierele adoptă dungile orizontale ale panoului cu instrumente şi se uniformizează lookul în acest mod. BMW Concept Compact Sedan vine cu suport iDrive, clima control şi sport pentru control touch al uşilor. Un panou de 8.8 inch e integrat în consolă centrală, afişând toate informaţiile necesare.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Dacia Aventurier: un automobil coupe decapotabil, cu aspect premium şi agresiv
Pentru a fi un artist îţi trebuie două lucruri: talent si multă imaginație. Această afirmație o confirmă domnul Puiu, un
Un prototip BMW X6, fotografiat in Brooklyn, urmatorul model M?
Manhattan este locul ideal pentru a descoperi cele mai noi si tari masini si nu ne mira sa vedem chiar
Baidu şi BMW pregătesc o maşină care se conduce singură, o vor lansa în acest an
Baidu este echivalentul Google din China, care colaborează cu BMW pentru realizarea unui automobil care se conduce singur. Lucrul la acest
Noul concept Alpine Celebration prezentat la Le Mans
Alpine a oferit un preview pentru automobilul sport Celebration cu ocazia cursei de 24 de ore de la Le Mans.
Imagini spion cu BMW Seria 5 GT, varianta de serie
Dupa cum ne asteptam, BMW a evoluat destul de mult in dezvoltarea variantei de serie a lui Seria 5 Gran
Stella Lux este un proiect de automobil pe bază de energie solară care poate rula cel puţin 1000 de km (Video)
Uitaţi de alimentarea pe bază de hidrogen sau cea electrică, pentru că o echipă de studenţi din Olanda a găsit




