Hamann prepară un Porsche Macan; rezultatul este un bolid gata pregătit de curse cu paint-job exclusivist
Deși Hamann este o companie pe care de cele mai multe ori o asociem cu BMW, aceasta mai realizează proiecte și împreună cu cei de la Porsche, iar cel mai recent exemplu este modelul Porsche Macan. SUV-ul în cauză a primit un tratament special ce include un pachet de tuning menit să-i transforme design-ul într-unul de sportiv autentic.

Atât din fotografiile din cadrul acestui articol, cât și din materialul video dedicat, observăm numeroasele elemente aduse de către Hamann, tocmai pentru a ne da impresia că avem de-a face cu un bolid gata pregătit pentru a lua startul în cadrul unei competiții auto.

Pentru a obține acest efect, Hamann a adus pe acest model Porsche Macan, aripi mult mai wide, dar și un set de bumpere sportive. De asemenea, a fost nevoie și de un paint-job de zile mari, motiv pentru care germanii s-au gândit că o combinație între albastru, portocaliu, și negru va da un efect de senzație.

Rezultatul final a inclus și montarea unor jante de 22 inch vopsite în aceeași nuanță de albastru pe margine, respectiv negru central. Este disponibil și un motor V6 a cărui putere a crescut de la 258 la 300 cai putere. Ca urmare a acestui upgrade al motorului, Porsche Macan este capabil să accelereze de la 0-100 km/h în doar 5.7 secunde, cifră deloc rea pentru un SUV.
via: autoevolution.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Cum să fii aproape de accident cu un bolid de 1.3 milioane de dolari: un Porsche 918 Spyder turat complet aiurea (Video)
Porsche 918 Spyder nu se află degeaba în colecţia lui Ion Tiriac, fiind cel mai puternic Porsche produs vreodată. Acest
Porsche retrage 58.000 de automobile din cauza unor probleme de motor
După Toyota şi Volkswagen, iată că şi Porsche trebuie să retragă o serie de automobile de pe piaţă, dar nu
Porsche 911 GT3 2010, o noutate relativa la Geneva Motor Show
Probabil va mirati ca nu am vorbit despre Porsche si modelele sale prezentate la Geneva Motor Show 2009. Ei bine,
Porsche produce un scaun de birou inspirat de confortul din automobilele sale
Dacă există cafetiere Ferrari, de ce să nu existe şi scaune Porsche? Ceea ce pare a fi o glumă de
Poze secrete cu Porsche 911 Turbo Cabrio
La doar o saptamana de prezentarea oficiala a noului Porsche 911 Turbo Cabrio, revista britanica Car a publicat o serie
Frankfurt Motor Show 2015: Porsche dezvăluie conceptul Mission E, un bolid electric ce promite o autonomie de 500 km
Cu doar câteva zile înainte de startul Salonului Auto din Frankfurt, constructorul german Porsche a decis să ridice cortina și
