Dorel loveşte din nou: cineva a asfaltat nu doar străzi în Craiova, ci şi… o parcare, cu petice lăsate goale
Există două ipostaze ale muncitorului tradiţional roman, Dorel: fie e workaholic, fie nu se omoară cu munca. Iar când se omoară cu munca, nimic nu îi stă în cale, nici măcar o parcare. În Craiova un astfel de muncitor nu s-ar fi oprit doar la asfaltat stradă, ci a trecut şi la asfaltat parcări.
Excesul de zel a fost sesizat lângă pensiunea “Cărămidă Verde”, unde angajaţii unei firme s-au grăbit să toarne bitum. Pentru că o maşină pur şi simplu nu se dădea la o parte, materialul a fost turnat în jurul ei, lasand un petic de toată frumuseţea. Nici nu are rost să vorbim de faptul că parcarea e foarte denivelata, aşa cum se vede în imagini.
Şi pentru că Dorel nu se lăsă, el a revenit apoi şi a astupat şi porţiunea lipsa, de această dată cu maşina mutată. Ca bonus aveţi mai jos şi o imagine tot din Craiova, unde un alt muncitor a pierdut pe drum nişte ciment proaspăt. Se pare că Primăria Craiova ar fi declarat că vina aparţine Distrigazului, ei refăcând carosabilul în zona acelei parcări, dar refacerea peticului ar putea fi isprava Primăriei.
via Craiova Forum
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
O bătrânică de 70 de ani face senzaţie pe web după ce se panichează la volanul unui Tesla Model S în mod Autopilot (Video)
E drept că e uşor să te panichezi atunci când te afli pentru prima oară la volanul unui automobil care
Maşina Ducelui de Edinburgh, un automobil Daimler clasic de mare valoare găsit sub Hotelul Intercontinental din Bucureşti
O descoperire foarte interesantă a fost făcută în această săptămână în parcarea subterană a Hotelului Intercontinental, jurnaliştii publicaţiei Daily Mail
Oricine poate să fie Batman, mai ales dacă are miliarde de dolari… şi o peşteră secretă Batcave
Să fim serioşi, Batman nu e chiar cel mai greu de imitat super erou. Celălalt super erou miliardar, Tony Stark/Iron
“Dacia 1300 unicat” la 5000 de euro: încă un anunţ trăznit pe web
De când am văzut acel sticker cu Sony pe spatele Daciei din imagini m-am îndrăgostit. Şi am văzut la viaţa
Celebrul SUV Hummer este acum o … barca
Hummer-ul este o masina de neoprit si nu vad de ce acest vehicul al tuturor posibilitatilor nu ar merge pe
254 km/h pe oră este viteza înregistrată de radarele Poliției Române pe autostrada Sibiu-Deva; iată ce amenda a primit șoferul vitezoman!
Weekend-ul înseamnă pe lângă relaxare și distracție, iar la asta pare a se fi gândit și un bucureștean de 37



