Mercedes A-Class 2016 Facelift debutează oficial; vine cu motor de 1.6 litri și tehnologia Launch Assist
Dacă în 2009, Clasa A a celor de la Mercedes era una dintre cele mai urâte automobile compacte de pe piață, începând din 2012, producătorul german a oferit un upgrade important la nivel de design pentru acest model, vehicul ce arată mult mai atractiv și poate fi considerat drept un rival numai bun pentru seria 1 a celor de la BMW. Anii au trecut, și iată că astăzi Mercedes ne prezintă un facelift pentru Clasa A.
Cu această ocazie, producătorul ne dezvăluie și o galerie completă de imagini cu noul model compact ce aduce câteva schimbări ce nu pot fi trecute cu vederea. În primul rând se pot observa noi bumpere, o grila frontală ce adoptă inserții în formă de diamant, dar și modificări la locurile optice ce pot beneficia de iluminare LED opțional.
Ajungem la un capitol și mai interesant, mai precis motorul de sub capota acestui compact. Modelul entry-level 2016 a lui Mercedes A-Class Facelift (A160) va sosi cu motor de 1.6 litri ce dezvoltă 180 Nm, și 102 cai putere. De asemenea va exista o versiune A180d BlueEfficieny ce oferă un motor turbo-diesel de 1.5 Litri care dezvoltă 109 Cai Putere.
Tot aceeași motorizare ne promite un consum de 3.5 litri / 100 km. Nu în ultimul rând, Mercedes ne va pune la dispoziție varianta A200d, model cu motor de 2.1 litri ce dezvoltă 136 cai putere și 300 Nm, dar și modelele A250 (211 Cai putere), A250 Sport (218 CP), respectiv modelul A45-AMG de 381 cai putere.
Imagini oficiale Mercedes A-Class 2016 Facelift
Sursă imagini: Mercedes...
Vom primi la pachet aceeași transmisie 7G-DCT în 7 trepte, și tehnologia Launch Assist ce ne oferă un boost de viteză la plecarea de pe loc. Mercedes va pune în vânzare noua versiune A-Class începând cu data de 3 iulie prin intermediul distribuitorilor din showroom.
via: autoevolution.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Mercedes-Benz GLE ediţia 2016 primeşte un preţ de pornire de 52.025 dolari
Multe companii îşi pregătesc modelele pe anul 2016 deja, pentru diferite showuri auto care urmează la vară şi toamna. Printre
Mercedes-Benz SLR 722 GT devine o supermasina oficiala
Mercedes-Benz SLR 722 era deja o versiune speciala a variantei normale de SLR si acesta la randul sau un automobil
Ce masina conduce Lewis Hamilton?
Noul campion mondial din Formula 1, Lewis Hamilton a luptat tot sezonul pentru titlu intr-un McLaren MP4-23, cu motorizare Mercedes,
Mercedes-Benz oferă de acum suport Apple CarPlay și pentru camioane; modelele Actros, Antos și Arocs sunt pe listă
Serviciul Apple CarPlay revoluționează modul de interacțiune cu sistemul de infotainment de la interiorul automobilului, punând-o pe Siri în plan
Mercedes-AMG C43 Coupe ajunge la MWC 2016 înainte de Geneva Motor Show, arată maiestuos
Salonul Auto de la Geneva ediţia 2016 e pe cale să înceapă, dar una dintre vedete a sosit mai devreme
Automobilul autonom Mercedes-Benz F 015 primeşte o reclamă TV, în care şi un bebeluş poate să îl conducă (Video)
Mercedes-Benz a dat recent publicităţii două clipuri promoţionale cu automobilul său autonom, F 015. Unul dintre clipuri este un spot








