Un McLaren 720S a fost personalizat cu aur de 24 de carate şi decoraţiuni preţioase
Am auzit cu toţii de telefoane mobile suflate cu aur, dar cum rămâne cu automobilele? Opulenţa săptămânii vine de la Dubai International Motor Show 2017, unde a fost prezentată o comandă specială pentru un McLaren 720S. E vorba despre un model ce include zone acoperite cu aur de 24 de carate.

Personalizarea a fost realizată de către MSO şi include un finisaj negru satinat pentru corpul maşinii. Jantele sunt aurii (probabil nu şi aurite totuşi) şi la interior avem accente aurite. Nuanţa de negru se numeşte “Zenith Black” şi reuşeşte performanţa de a fi mată, dar în acelaşi timp să aibă un luciu de pânză de păianjen. Placa specială de protecţie contra căldurii de la motor este acoperită cu aur de 24 de carate.

La interior se află o placă specială MSO, care indică unicitatea acestei supermaşini. Aripa din spate a acestui vehicul ar fi cea mai complicată parte a sa şi include un citat al fondatorului McLaren, Bruce McLaren. E vorba despre “viaţa este măsurată în realizări, nu doar în ani”. Citatul este inscripţionat pe zona superioară a aripii din spate, cu litere din alfabetul arab şi stilizare astfel încât să arate ca peisajul din Dubai.

Aceasta personalizare a necesitat 120 de ore, doar aripa din spate având nevoie de 30 de ore de lucru. Inscripţionarea s-a făcut cu un stencil, iar automobilul a primit un upgrade pe bază de fibră de carbon în zona splitterului frontal şi a mecanismelor de aspirare, dar şi la acoperiş şi la bara din spate. Motorizarea e asigurată de un motor twin turbo V8 de la McLaren. Probabil preţul este unul gigantic, fiind un model unic pe Terra.
via slashgear
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
McLaren “a dat clasa” in Malaezia
Fernando Alonso a dovedit in acest weekend ca este un maestru al utilizarii unui monopost de Formula 1 la capacitatile
Toboşarul Pink Floyd îşi loveşte preţiosul McLaren F1 GTR în faţa camerei (Video)
Starurile rock nu ar fi la fel fără un stil de viaţă rapid, nervos şi opulent. Nu face excepţie toboşarul
McLaren va printa componente de schimb pentru bolizii de Formula 1, folosind imprimante 3D
Tehnologia de printare 3D revoluționează industria, aceasta fiind folosită chiar și pentru printarea unor părți mecanice pentru ceasuri, biciclete și chiar
McLaren dezvăluie ediția limitată 650S Can-Am cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la ediția inaugurală a competiției Can-Am
În timp ce producătorii asiatici își prezintă zilele acestea cele mai noi concepte care vor sosi la Tokyo Motor Show,
O noua supermasina McLaren, rivalul lui Ferrari, P11
McLaren a revenit in forta, dupa cum o dovedesc cateva imagini spion cu noua supermasina a acestui brand. Pozele dovedesc
Primul McLaren care avea voie să circule pe străzi e acum de vânzare; Ne e frică să ne gândim cât costă acest M12 Coupe
Mulţi ar crede că McLaren F1 e prima maşină de stradă a companiei britanice, dar lucrurile nu stau chiar aşa.








