Un automobil autonom Uber are un accident grav în Arizona, fiind întors pe o parte; Uber opreşte testele self driving
Uber a ajuns subiect de ştiri în ultimele zile şi nu doar pentru că se pregătesc proteste la noi împotriva lor (organizate de taximetrişti iar), ci pentru un accident din Arizona. Astfel cu câteva zile în urmă un automobil autonom din programul self driving de la Uber s-a răsturnat pe o parte în urma unui incident în trafic.

Primele fotografii de la faţa locului le aveţi în acest articol şi e vorba despre un SUV Volvo. Din fericire nu au fost răniţi şi nici pagubele nu par foarte mari. Uber a declarat oficial că investighează acest accident şi că va încerca să afle mai multe detalii. Uber a început testele automobilelor autonome în Arizona anul trecut, iar acum a decis să le suspende până va afla ce nu a mers bine.

De remarcat că poliţia locală a declarat că vina aparţinea unui alt vehicul angrenat în accident şi nu a maşinii Uber. Motivul pentru care testele aveau loc în Arizona e că gigantul ride sharingului a refuzat să aplice pentru un permis pentru testele de maşini autonome în San Francisco. Uber are şi alte probleme, precum faptul că preşedintele său a părăsit compania după 6 luni la cârmă şi se confruntă şi cu un proces cu firma Wayno, care afirmă că gigantul american i-a furat tehnologia.
Tesla şi Google nu par a avea un mare rival în zona self driving deocamdată, cel puţin nu Uber.
via slashgear
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un Tesla Model S a suferit un accident grav în Germania, dar cei 5 pasageri au fost salvaţi datorită designului frontal
Un automobil Tesla Model S a suferit un accident grav în Germania, după ce a zburat 25 de metri şi
Branduri mari precum Volkswagen și Toyota încă vând mașini echipate cu airbaguri defecte Takata
Airbagurile Takata, produse de o companie japoneză pot provoca spargerea bordului sau a locului în care sunt puse într-un mod
Un camion ce transporta piese pentru Takota a explodat pe marginea unui drum și a provocat moartea unei femei
Firma producătoare de airbag-uri, Takata a fost foarte criticată după ce a trebuit să recheme în fabrică peste 100 de
Ford brevetează un sistem de divertisment pentru vehiculele autonome
Nu există nici o săptămână fără o veste proaspătă legată de automobilele autonome, care mai primesc câte o tehnologie în
Uber foloseşte giroscopurile de pe telefoane pentru a vedea dacă şoferii săi sunt vitezomani
Uber a făcut un pas în plus pentru a se asigura că are şoferi care îşi duc pasagerii în condiţii
Un bărbat e luat pe sus pe capotă de femeia cu care s-a acroşat în trafic: cascadorii involuntare la Piaţa Romană! (Video)
Acest clip ar fi amuzant dacă nu ar fi tragic, periculos şi o filmare de comportament iresponsabil. Dacă aţi văzut
