Câteva maşini franţuzeşti au fost descoperite abandonate într-o mină, ar putea fi ascunse acolo din Al Doilea Război Mondial
Cu o săptămână în urmă, creatorii popularului joc Cards Against Humanity au realizat o acţiune de donaţie, care avea ca scop săpături. Săpăturile au scos la iveală o mină, în care se aflau automobile franţuzeşti abandonate, se crede în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mina a fost descoperită de către un profesor belgian de educaţie fizică, Vincent Michel, în timp ce se afla la vânătoare de comori. Ce ştim e că aceste vehicule de epocă se află într-o mină veche, ce face parte dintr-o carieră aflată în zona centrală a Franţei. Automobilele datează din anii 30 şi deşi nu sunt deloc în condiţie bună, odată restaurate ar fi perfecte într-un muzeu.

Există şi teorii interesante cu privire la maşinile găsite în mină şi anume că localnicii le-ar fi ascuns de invazia germană, pentru ca ele să nu pice în mâinile naziştilor. Sau au dorit să le ascundă de autorităţi, care ar fi putut să le dezmembreze şi topească, pentru a produce maşinării de război. O teorie mai sumbră e că maşinile pur şi simplu au fost depozitate acolo în aşteptarea posesorilor, care nu au supravieţuit războiului.

Chiar şi acum la 70 de ani de la Al Doilea Război Mondial tot mai găsim comori şi relicve de atunci, iar această descoperire fascinantă poate fi admirată în toată splendoarea pe pagina de Flickr a acestui fotograf, dar şi în clipul de mai jos.
via caranddriver
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un om de afaceri fentează amenzile pentru parcare timp de 5 ani, folosind plăcuţe de înmatriculare false în UK
Julian King este un prosper om de afaceri din Marea Britanie, care a reuşit să fenteze 5 ani amenzile pentru
Maşina Ducelui de Edinburgh, un automobil Daimler clasic de mare valoare găsit sub Hotelul Intercontinental din Bucureşti
O descoperire foarte interesantă a fost făcută în această săptămână în parcarea subterană a Hotelului Intercontinental, jurnaliştii publicaţiei Daily Mail
Vocea lui Morgan Freeman ajunge în sfârşit pe GPS-uri, ne va relaxa la drum lung
Ne bazăm pe Morgan Freeman să fie vocea raţiunii în filmele cu Batman, dar şi să ne povestească despre natură
Elon Musk, CEO Tesla dovedeşte încă o dată cât de excentric este; Propune să încălzim planeta Marte cu bombe nucleare (Video)
Elon Musk, CEO Tesla a fost comparat în repetate rânduri cu Tony Stark/Iron Man şi cu Batman, ambii super eroi
Vocea care însoţeşte toţi piloţii de avioane F18, zisă şi “Bitchin’ Betty” s-a pensionat, după o carieră lungă la Boeing
Dacă Morgan Freeman ne încântă urechile în sistemele de navigare de pe automobile, atunci când eşti în cockpitul unui avion
Iată unele dintre cele mai vechi permise de conducere din România, într-o colecţie de epocă
Pe viitor permisul de conducere ar putea ajunge de mărimea unui SIM sau ar putea fi pur şi simplu încă
