O privire mai îndeaproape asupra conceptului Dacia R; Cum ar putea arăta acest posibil hatchback sport autohton
De-a cursul timpului am avut ocazia să admirăm diferite concepte Dacia făcute de diferite persoane cu o imaginaţie bogată, iar majoritatea au avut parte de păreri pozitive. Acest lucru ne spune că oamenii îşi doresc într-adevăr noi modele mai ambtițioase din partea companiei româneşti, iar conceptul de astăzi este exemplul perfect pentru o maşină complet diferită din partea celor de la Dacia.

Numit şi Dacia R, conceptul realizat de Invisive prezintă un hatchback cu un design agresiv, fapt ce reiese şi din numele său. Precum cei de la Honda au o versiune Civic R ce aduce mai multă putere şi un design mai liniar şi mai agresiv, acest concept pare a urma aceași rută.

Din punct de vedere al aspectului exterior, automobilul arată într-un mare fel şi este o schimbare evidentă faţă de orice model al companiei până în momentul de faţă. Avem un design mai liniar, cu forme şi curbe mai accentuate, dar în acelaşi timp încă observăm elementele tipice Dacia precum grila frontală. Înafară de aceasta, restul aspectului este complet diferit. Avem un spoiler frontal cât şi în partea din spate, faruri şi stopuri schimbate mai minimaliste, iar jantele negre sunt foarte arătoase şi ar putea fi fabricate dintr-un aliaj sofisticat.

Acoperişul care este prelungit peste geamul din spate se aseamănă cu cel al unui Ford Focus RS, iar dacă tot am adus în discuţie această comparaţie am putea continua pe acelaşi subiect. Hatchback-ul sport al celor de la Ford ar putea fi un rival pe cinste, dar acest lucru depinde foarte mult de motorizările în care ar putea veni Dacia R. Un alt posibil concurent ar putea veni chiar din partea Renault, fiind modelul Megane RS şi de ce nu, Volkswagen Golf R, amândouă având nume similar.

Sunt destul de multe hatchback-uri puternice pe piaţă în acest moment, iar un model concurent din partea celor de la Dacia s-ar încadra perfect în această zonă. La capitolul design, maşina nu pierde niciun punct, fiind foarte arătoasă din punctul meu de vedere. Preţul ar fi un alt avantaj mare al maşinii româneşti, iar pentru a fi luată în considerare de clienţii ce caută un hatch puternic, automobilul ar mai trebui să bifeze două lucruri şi anume motorul şi dotările extra. Sincer, nu e nevoie de un motor la fel de puternic ca şi cel de pe Mercedes AMG A45, care se apropie de 400 de cai putere, dar unul pe măsura design-ului, care să menţină un cost mai scăzut şi performanţă suficientă.
Spuneţi-ne ce credeţi despre un hatchback sport din partea celor de la Dacia. În funcţie de dotări, aţi fi dispuşi să cheltuiţi în jur de 17.000 şi 25.000 de euro pentru acest model sau chiar mai mult dacă va oferi putere pe măsură rivalilor?

Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Dacia Logan Lux este conceptul unui designer ce ne arată posibila evoluție a sedanului românesc
De cele mai multe ori vedem concepte și randări ale unor automobile sportive, ba chiar și ale unor modele pregătite
Ce aduce Dacia la Showul Auto de la Frankfurt? Iată câteva noutăţi: Duster Urban Explorer, noi motoare, cutie robotizată Easy-R
De azi într-o săptămână toate privirile pasionaţilor de domeniul auto vor fi aţintite către Frankfurt, unde va debuta cel mai
2017 Dacia Duster debutează în cadrul Goodwood Festival of Speed; doar un update pentru generația actuală
Deși marea majoritatea dintre noi așteptăm debutul celei de-a doua generații Duster, se pare că înaintea acestui model va sosi
Conceptul Dacia Duster prezentat intr-un nou clip video si o serie de imagini
Iata ca dupa ce am vazut numeroase imagini “scapate” pe web cu mult-asteptatul automobil Dacia Duster, au aparut si primele
Dacia Logan electrică debutează oficial, sub brand Mahindra deocamdată
Deşi am văzut multe concepte de automobile Dacia electrice, un astfel de model mai are un pic de aşteptat până
Peste 84 milioane de automobile au fost comercializate la nivel global anul trecut; Dacia peste SEAT la numărul de mașini vândute!
Prin intermediul unui studiu realizat de către cei de la JATO Dynamics avem astăzi ocazia să aflăm câte automobile au
