Iată ce scrisoare au primit cei aleși pentru achiziționarea noului Ford GT 2017
Mult aşteptatul Ford GT 2017 va fi lansat anul viitor şi va fi o supermașină greu de obţinut, iar primii clienţi au fost aleşi de către cei de la Ford, iar confirmaţia le-a fost trimisă printr-un email de către compania americană. Se pare că doar 500 de unităţi vor fi vândute, iar preţul începe de la uimitoarea suma de 400.000 de dolari, fapt ce va clasa noul bolid american printre rândurile hipermașinilor.

Noul Ford GT 2017 va avea un raport putere/grreutate mult mai mare şi este posibil să vedem materiale foarte uşoare precum fibră de carbon şi un sasiu din aluminiu, dar totodată, compania din Detroid nu va renunţa la elementele ce au caracterizat seria şi cel mai probabil vom vedea un motor mare cu performanţe pe măsura competitorilor.

Designul va rămâne în mare parte atipic, urmând linile de design ale predecesorilor, dar cu mici schimbări ce ar trebui să facă bolidul american mai interesant. Unul dintre ele ar putea fi un eleron automat la fel ca şi Bugatti Veyron, dar şi un design noul al jantelor. “Factorul X” pentru mine îl reprezintă capacitatea automobilului de a-şi ajusta singur garda la sol pentru stabilitate mai mare la viteze mari, sau pentru drumuri mai puţin plăcute.


Email-ul celor de la Ford îi felicita pe cei 500 viitori posesori şi spune că au fost aleşi datorită pasiunii lor pentru acest model. Americanii spun şi că acesta este un prejudiciu imens şi cer clienţilor informatile necesare pentru finalizarea procedurilor de cumpărare. Bineînţeles, aici vorbim despre clienţi cu buzunare adânci, iar cei de la Ford sunt conştienţi de asta şi nici nu mai întreabă dacă aleşii sunt dispuşi să facă achiziţia.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Ferrari F430 versus Pagani Zonda versus Ford GT – o infruntare marca Top Gear
Clipul de mai jos reprezinta o comparatie facuta de cei de la Top Gear intre supermasinile cele mai celebre la
Ford Craiova trimite la export primele unităţi EcoSport produse local; Iată fotografii!
Ford Craiova a început livrările de modele EcoSport produse pe plan local, iar în imaginile de mai jos puteţi vedea
Ford îşi testează vehiculele autonome şi pe zăpadă, provocarea creşte (Video)
Nu e nevoie să vă explic pericolele condusului pe zăpadă, mai ales pe viscol şi pe polei. De aceea poate
Imagini spion cu noul Ford Fiesta; Design puţin schimbat şi fără optiunea sport
Noua generaţie a maşinii accesibile a companiei Ford a fost văzută în câteva imagini spion şi, evident vorbim despre modelul
Noua generatie a lui Ford Focus a fost pozata, o dezamagire?
Ford a inceput sa testeze prototipuri ale noii generatii de Focus, fotografiata pentru prima oara in varianta sedan, dar si
Un nou brevet Ford transformă una dintre roţile din spate într-un vehicul de sine stătător
Unul dintre cele mai ciudate brevete din domeniu auto în 2015 şi-a făcut apariţia recent, în portofoliul Ford. Documentele menţionează
