Şoferii Uber agresaţi în Franţa de către taximetrişti; Şeful Uber Franţa răspunde la ambuscade (Video)

Controversatul fenomen Uber a provocat câteva scandaluri în Franţa, unde în oraşul Nisa un şofer UberPOP a fost oprit şi agresat. După cum ne arată şi clipurile de mai jos, el a fost oprit în trafic de un grup de taximetrişti, care păreau nervoşi că Uber le fură clienţii.

Şeful Uber Franţa, Alexandre Molla a luat poziţie, afirmând că e dezamăgit să vadă oameni care se comportă ca golanii şi care strică imaginea oraşului Nisa. El a subliniat şi că Uber nu îşi va schimba strategia, continuând să îşi susţină şoferii şi extinzându-se către noi oraşe. Vă reamintesc că serviciul de ridesharing Uber a ajuns şi la noi în ţara cu aproximativ 4 luni în urmă, fiind şi aici controversat.

Teoretic (şi legal) acest serviciu de transport de persoane este în afara legii, de vreme ce nu poţi transporta persoane dacă nu ai autorizaţie. Evident Uber se apară aici afirmând că e vorba despre ridesharing şi nu despre taximetrie. Totuşi reţineţi că pasagerii nu îşi asumă riscuri mari mergând cu Uber, de vreme ce Uber are asigurare de accidente pentru clienţii săi.

În schimb şoferii Uber riscă amenzi şi suspendarea talonului pe 6 luni. Vă reamintim că Uber are aceleaşi tarife ca taxiurile standard, 1.39 lei pe km în Bucureşti şi că există o valoare minimă a cursei, de 6 lei. Clientul îi va da şi un rating şoferului la final şi la fel şoferul va posta un rating pentru client. Plăţile se fac către şoferi în special în funcţie de ratinguri, de aici şi motivaţia de a se comporta civilizat şi a avea vehiculul în stare bună.

Dacă Uber continuă să evolueze şi la noi, în ciuda piedicilor legale, aşteptaţi-vă la manifestări ale taximetriştilor precum cele din Franţa.

Radu Iorga :