Din 2016, Uber ajunge în noi orașe din România; Cluj, Timișoara și Iași se află pe listă

De-a lungul anului 2015, pe lângă numeroasele competiții și lansări locale de automobile, în România a debutat și serviciul Uber, atât de popular în jurul lumii. După cum bine știți, acest serviciu de transport funcționează pe baza unei aplicații de unde putem alege destinația și punctul de plecare, aplicație de unde vom plăti taxa pentru cursa realizată.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către UBER, în cele 9 luni de activitate în București, peste 40.000 utilizatori au apelat la serviciile de călătorie Uber. Oficialii companiei susțin totodată și faptul că București este orașul cu cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est, atunci când vine vorba de numărul de clienți.

Tocmai de aceea, Uber plănuiește lansarea serviciului și în alte orașe din România pentru anul viitor. Pe lista companiei se află Cluj, Timișoara, dar și Iași, cu promisiunea că Uber va ajunge în cel puțin într-una dintre aceste locații la începutul anului 2016.

via: wall-street.ro

Claudiu Sima :