Brabus dezvăluie cea mai puternică maşină decapotabilă; Iată cu ce se laudă cea mai nouă creaţie a companiei de tuning

Cum am menţionat şi în titlu, Brabus este o companie germană de tuning, specializată în modificarea de automobile Mercedes, Smart şi Maybach, care oferă performanțe ridicate la un preţ pe măsură. Ultima creaţie a companiei este bazată pe modelul Mercedes-AMG S63 Cabriolet, dar rezultatul final lasă în urmă toţi competitorii, precum Bentley şi Aston Martin.

Vehiculul original este dotat cu un motor V8 de 5.5 litri ce dezvoltă o putere de 577 cai putere şi este capabil să atingă viteza de 100 km/h în doar 4.1 secunde, dar în ciuda puterii pe care o deţine, AMG S63 Cabriolete este limitată la o viteză maximă de 249 km/h. Cei de la Brabus s-au ocupat de această mică problemă şi au ridicat ştafeta la 349 km/h şi asta din cauza pneurilor ce nu ar suporta mai mult.

Această performanţă este datorată motorului de 6 litri cu două turbine de 838 CP, care, ajutat de un nou sistem de eşapament, noi pistoane mai rezistente, un nou arbore cotit şi alte bunătăţi specifice companiei Brabus, ajută noul model să atingă viteza de 100 km/h în doar 3.5 secunde. Cu asemenea performanțe, firma germană lasa în urmă rivali precum Bentley Continental GTC, Rolls-Royce Dawn şi Aston Martin Vanquish Volante.

Alte mici bonusuri oferite de către cei de la Brabus sunt jantele de 21 inch din aliaj, un nou interior şi accente din fibră de carbon. Compania va ajusta diferitele dotări în funcţie de cerinţele clientului, dar acest privilegiu va costa o sumă de aproximativ 180.000 de dolari.

Via autoblog.com

Andrei Pușcă :