Toyota Mirai, automobilul cu propulsie pe hidrogen va fi disponibil la comandă din 20 iulie

În timp ce din ce în ce mai mulți producători lucrează la automobile hybrid sau electrice, iată că Toyota are în plan și o altă abordare, aceea de lansare a unor automobile cu propulsie pe hidrogen. Primul astfel de vehicul pe hidrogen este Toyota Mirai, model cu preț de 57.000 dolari ce va fi livrat către clienți începând din luna octombrie.

Noutatea de astăzi, este aceea că doritorii pot plasa o comandă pentru noul model chiar de lunea viitoare, pe data de 20 iulie. Spre deosebire de automobilele clasice pe benzină/motorină, Toyota a creat rezervoare speciale prin care hidrogenul este ținut la loc sigur, fără a exista pericolul de scurgeri.

De asemenea, în cazul unui accident, senzorii integrați pe automobil vor opri circulația hidrogenului la motor și astfel evita riscul de explozie. Potrivit producătorului, se așteaptă ca acest model să fie vândut în 3000 exemplare până la sfârșitul anului 2017.

via: engadget.com

Claudiu Sima :