Audi plănuiește să distrugă concurența prin lansarea noului RS3; Iată cu ce va concura BMW M2 și Mercedes CLA45

În general cumpărătorii ce doresc o maşină sport mică se orientează către modele precum BMW M2 sau Mercedes CLA45 şi ignoră de multe ori oferta celor de la Audi, iar germanii vor să schimbe acest lucru prin lansarea noului RS3 pe care îl putem admira în pozele spion puse la dispoziţie.

Camuflajul automobilului de test din pozele următoare nu este foarte agresiv şi ne permite să admirăm liniile de design ale noului RS3, care adoptă un design mai liniar, cu margini mai ascuţite, dar care păstrează aceași formă ca şi predecesorii. In mare parte avem de-a face cu o maşină sport cu 5 uşi, compactă şi cu un design puţin schimbat care dă noului automobil un aer de prospeţime.

Schimbările de design nu servesc doar de formă ci au şi un scop practic, noul model având prize de aer mai mari ce vor ajuta la răcirea mai eficace a motorului. Şi cum am ajuns la capitolul acesta, aflăm că la inima noului model va sta un motor de 2.5 litri, echipat cu o turbină ce va dezvolta aproximativ 400 de cai putere. Unitatea este găsită şi pe Audi TT RS şi aduce un plus de 33 CP faţă de predecesorul său, dar în acelaşi timp depăşeşte ambii rivali la acest capitol. Pentru cei interesaţi, modelul celor de la BMW, M2 dezvolta 365 cai putere, iar cel pus la dispoziţie de către Mercedes rămâne în urmă cu doar 355 CP.

Pentru a pune la sol toată această putere, Audi RS3 va fi echipat cu o cutie cu dublu amreiaj cu 7 trepte de viteză ce va transmtie puterea spre toate cele 4 roţi. Noua ofertă a celor de la Audi arată promiţător şi aşteptăm să aflăm celelalte detalii legate de noul automoibl sport al companiei, iar totodată sperăm că va atrage o parte din clienţii în căutare de o astfel de maşină.

Via carbuzz.com

Andrei Pușcă :