Smart Forfour primeşte o reclamă simpatică cu… copii care înjură (Video)

Îţi trebuie mult curaj să îţi promovezi produsul cu o serie de înjurături, dar atunci când ele sunt probabil primele cuvinte nepotrivite rostite de un copil, totul pare inocent. Cam aceasta e modalitatea de promovare a lui Smart Forfour, prin reclama pe care o vedeţi mai jos.

Peste o jumătate de duzină de micuţi sunt surprinşi înjurând, cu multe cuvinte cu “F” în engleză aruncate către părinţi, majoritea spuse în automobile. Apoi reclama dezvăluie şi tâlcul clipului “atunci când conduci maşina greşită, îi înveţi cuvintele greşite”. Şi ne arată un SUV apoi încercând să parcheze între două automobile şi inevitabilă înjurătură urmând.

În schimb un Smart Forfour se strecoară discret şi nici un cuvânt spurcat nu e aruncat spre urechile celor mici. Pentru cei curioşi automobilul are un consum de combustibil în regim mixt de 4.2 litri la 100 km, iar varianta standard a automobilului costa de la 9710 euro fără TVA. Vehiculul soseşte cu jante de 15 ţoli, fabricate din oţel, acoperiş rigid în culoarea tridion şi un motor cu 3 cilindri în linie, cu injecţie de benzină şi viteză maximă de 151 km/h.

Radu Iorga :