Samsung prezintă o baterie-prototip pentru mașinile electrice ce oferă o autonomie de 600 km

Odată cu lansările de automobile de serie sau concept din cadrul show-ului auto din Detroit, am asistat indirect și la prezentarea unor tehnologii foarte interesante. Este și cazul unei baterii prototip destinată vehiculelor electrice, unitate dezvoltată de către Samsung SDI.

Potrivit informațiilor de la fața locului, acest tip de baterie oferă o autonomie de rulare de până la 600 km, cu 20% mai mult față de actualele unități prezente pe modelele electrice. Pe lângă creșterea capacității cu 20%, noua baterie își reduce și mărimea cu un procent de 20-30% comparativ cu alte modele existente la ora actuală.

Datorită acestei calități, producătorii auto vor putea integra pe viitor mai multe baterii la interiorul vehiculelor electrice, moment în care va crește desigur și autonomia. Aparent, noile baterii vor intra în producție abia în 2020, potrivit celor de la Samsung.

via: sammyhub.com

Claudiu Sima :