Frankfurt Motor Show 2015: Thunder Power 2017 este un sedan electric care vrea să concureze cu modelele Tesla

Toată lumea vrea să provoace Tesla la duel, iar această afirmaţie e valabilă şi în cazul firmelor prezente la Frankfurt Motor Show 2015. Un model inedit de la show este Thunder Power Sedan 2017, pe care îl admiraţi mai jos şi care trebuie să recunoaştem că deşi e futurist, nu e foarte arătos.

Thunder Power afirmă că modelul său va sosi cu un motor de 308 cai putere sau cu unul de 429 cai, sub forma unei baterii ce oferă 643 km de rulare, după doar 30 de minute de încărcare. Modelul cu capacitate sporită va putea ajunge la 100 km/h în mai puţin de 5 secunde şi sincer toate aceste dotări sună foarte optimist şi revoluţionar. Sedanul cu 4 uşi ar fi doar începutul unei game de vehicule.

Aparent compania are un design flexibil de şasiu, cu un sistem modular care îi permite să fie transformat în fabrică în SUV, vehicul compact sau crossover. Componente ale designului aduc puţin cu Tesla şi se remarcă în mod clar aici ecranul enorm din consolă. Curioşii trebuie să afle că acest model provine din Taiwan, iar compania Thunder Power se numea iniţial Motomax şi fusese fondată în 1987.

Interiorul lasă puţin de dorit la vehiculele expuse la Frankfurt.

via caranddriver.com

Radu Iorga :