Renault relansează modelul Megane Sedan; Iată cu ce bunătăți revine

Renault au decis să relanseze varianta sedan a seriei Megane, asta după introducerea modelului Fluence, un inlocuitor pentru vechiul automobil. Cum Renault Megane III nu dispunea şi de o variantă sedan, cei de la Renault au lansat seria Fluence, care nu a fost foarte iubită de fanii companiei sau de alţi cumpărători. Prin urmare, francezii relansează vechiul Megane Sedan care este bazat pe aceasi platformă ca şi celelalte automobile ale seriei.

Francezii au încredere în noul automobil şi îşi propun să fie vândut în peste de 20 de ţări, printre care se numără şi România, pentru cei interesaţi. Unul din motivele pentru acest entuziasm este spaţiul interior şi portbagajul mare de care va dispune noul automobil. Alături de interiorul încăpător avem la dispoziţie şi un ecran de 7 inch ce va afişa sistemul de navigaţie şi alte informaţii, similar cu cel de pe automobile mult mai scumpe precum Tesla Model S. Alte dotări includ 5 moduri de condus, sistem de frânare la urgenţe şi asistență la parcare.

În funcţie de piaţă, noul Megane va beneficia de 2 motoare pe benzină şi 3 motoare turbo-diesel de diferite capacităţi. Cutia cu dublu ambreiaj nu va fi disponibilă în tandem cu motorul SCe 115, care în schimb va folosi o cutie manuală cu 5 viteze, iar dacă vreţi să beneficiati de sistemul cu dublu ambreiaj va trebui să optaţi pentru motorul pe benzină TCe 130 sau cel diesel, dCi 130.

În ciuda micului inconvenient legat de cutia de viteze, noul Renault Megane dispune de funcţii atractive, de care cumpărătorii se vor putea bucura începând cu anul viitor, după lansarea pe piaţă a automobilului.

Via autoevolution.com

Andrei Pușcă :