Renault Megane Sport Tourer 2017 apare în fotografii spion pentru prima oară; Va debuta la Paris în septembrie

Atunci când pregăteşti un model de automobil care rezistă la intemperii şi frig, mediul ideal de testare este în Europa de Nord. Fix acolo, mai precis în nordul Suediei a fost surprins noul Renault Megane Sport Tourer 2017, în imagini spion.

Aceasta este o variantă ceva mai sportivă şi mai offroad a modelului hatch cu 5 uşi, care a încercat să fie camuflată în toate modurile posibile, inclusiv punând un Megane GT în apropiere. Sport Tourer soseşte la Paris Auto Show în septembrie, deci mai avem ceva de aşteptat până la lansarea sa. Acest model e identic cu noul Megane, păstrând în mare toate dimensiunile, în afară de lungime.

Spatele generos indică integrarea unui portbagaj care poate găzdui cu uşurinţă un număr mare de bagaje. Renault Megane Sport Tourer 2017 va adopta aceleaşi motorizări ca ale hatch-ului Megane clasic, cu 4 variante pe benzină şi 5 diesel. Se va putea opta pentru un GT de 202 cai putere cu 7 trepte de viteză şi transmisie dual clutch sau modestul dCi 110.

via carscoops.com

Radu Iorga :