Nissan se numără printre companiile care participă în această săptămână la Frankfurt Motor Show 2015, aducând în Germania şi un concept, pe numele său Nissan Gripz. El are rolul de a anticipa designul viitoarelor modele din gama Z.
Acest crossover inedit cu gardă nu foarte ridicată adoptă un look masiv şi are unghiuri angulare de design. Se remarcă aici grila V Motion proeminentă, iar Nissan afirmă că inspiraţia pentru acest concept a venit de la maşinile de raliuri din deşert, dar şi de la bicicletele de curse. De asemenea compania asiatică declară că Nissan Gripz este un tribut pentru modelul 240Z, care a câştigat raliul Safari.
Vehiculul aduce un trio de uşi, faţă de combinaţia obişnuită de 5 uşi pentru un crossover, iar acest concept este mai scurt şi mai lat decât Nissan 370Z de exemplu. Sub capotă se află un motor V6 de 3.7 litri, unul turbo folosit şi pe 370Z şi asociat cu un motor electric. Nu e foarte clar dacă Gripz vine cu suport plugin sau nu, deşi Nissan a anunţat că şi-a dotat automobilul cu tehnologie EV hibrid, astfel că motorul pe benzină alimentează motorul electric.
via autoblog