Mult aşteptata hypermaşină Mercedes-AMG Project One va debuta la Frankfurt, cu 1020 de cai putere

Atunci când nu pregăteşte automobile electrice futuriste, Mercedes-AMG lucrează intens la o hypermaşină misterioasă. E vorba despre aşa numitul Project One, care a fost detaliat de către publicaţia Automobile.

Se pare că un prim concept va fi gata la Frankfurt Motor Show în acest an şi a fost deja prezentat în culise cumpărătorilor cu dare de mână. Supermaşina va avea o motorizare hibrid, pe baza unui motor V6 de 1.6 litri, împrumutând tehnologie din Formula 1. Se va ajunge la 11.000 RPM, iar cei 6 cilindri sunt puşi la treabă împreună cu 4 motoare electrice.

Vom vedea câte un motor electric pentru fiecare dintre roţile frontale, unul la arborele cotit şi unul pentru turbocharger. Bolidul va livra 1020 de cai putere, concurând cu cele mai noi modele Bugatti. În jur de 250, până la 275 de unităţi vor fi produse, iar 225 au fost deja rezervate. Evident preţurile sunt exorbitante, ajungând la 2.3 milioane de dolari per automobil.

Vor fi folosite pe Project One şi sisteme de recuperare a energiei MGU-K şi MGU-H, primul convertind energie mecanică şi termică în energie electrică.

via carscoops.com

Radu Iorga :