Accidentul fatal al modelului Tesla cu Autopilot activat din luna mai pare a avea repercusiuni asupra întregii industrii auto şi toate companiile sunt acum ezitante cu privire la tehnologiile de condus autonom sau semi autonom. O mutare a fost realizată de către Mercedes, care a retras o reclamă TV pentru modelul E Class 2017, care avea şi o funcţie autonomă.
Reclama a fost scoasă de pe web, dar a reapărut pe YouTube şi o vedeţi mai jos. Ea ne întreabă pe un ton masculin puternic dacă “lumea e gata pentru un vehicul care se conduce singur”. În mod interesant Mercedes E Class 2017 e văzut în clip împreună cu conceptul Mercedes F015, care e chiar autonom. Organizaţia Consumer Reports şi Centrul Pentru Siguranţa Auto s-au sesizat cu privire la reclamă şi au cerut comisiei FTC din SUA să investigheze cazul.
Mercedes a reacţionat prompt şi a oprit difuzarea reclamei. Un purtător de cuvânt al fimei germane a declarat că reclama a fost retrasă din cauza îngrijorărilor legate de confuzia dintre funcţiile self drive ale conceptului F015 şi sistemul de asistenţă la şofat de pe noul E Class. Există şi o reclamă în publicaţii, pe care o vedeţi de asemenea mai jos şi ea urmând să fie retrasă, deşi e scris mic sub promo şi care e limitarea sistemului self driving.
via slashgear