Mercedes-Benz SLR 722 GT devine o supermasina oficiala

Mercedes-Benz SLR 722 era deja o versiune speciala a variantei normale de SLR si acesta la randul sau un automobil destul de rar. Aflandu-se in plina evolutie, producatorul german lanseaza modelul SLR 722 GT in colaborare cu britanicii de la RML Group. Masina reprezinta o versiune speciala si este destinata sa concureze intr-o competitie exclusivista.

Cumparatorii supermasinii din imaginea de mai sus vor fi cu siguranta echipe private de curse, care isi pot permite sa cheltuiasca sume mari pentru bolizi de exceptie, dar si pentru service-ul acestora. Avem de-a face cu o masina de curse bazata pe SLR 722 si conform Motor Authority exista deja 21 de cumparatori, acestia fiind dispusi sa plateasca 1 milion de euro pentru fiecare automobil. O astfel de suma fabuloasa va include si modificari ale componentelor care transforma un supervehicul intr-o masina de curse.

Vor exista si modificari ale suspensiilor, franelor, aerodinamicii masinii, sistemului de evacuare, dar si schimbari in cazul interiorului vehiculului. Motorul V8 de 5.5 litri al bolidului genereaza 671 de cai putere, o valoare crescuta fata de cei 650 ai lui SLR 722 si 617 in cazul variantei standard de SLR. Evident vom vedea si modificari la design si jante, iar masina va folosi pneuri speciale pentru cursa, mai mari ca dimensiuni si adecvate pistei. Ce spuneti de incantatorul eleron spate al automobilului? Cu siguranta acesta defineste o masina de curse mai mult decat orice alta tunare.

Sursa

Zoltán Szőgyényi :