Mercedes anunţă că o versiune mai puternică a lui E-Class Estate este în proces de dezvoltare

Michael Kelz, şeful ingineriei firmei Mercedes a anunţat pentru AutoExpress faptul că un competitor direct pentru Audi A6 Allroad nu este departe, lucru ce întăreşte raporturile apărute cu ceva timp în urmă. Ce ar trebui să înţelegem din această afirmaţie este faptul că cei de la Mercedes plănuiesc să lanseze un automobil mai bine echipat pentru alte tipuri de terenuri şi puţin mai mare, astfel să concureze cu deja lansatul, Audi A6 Allroad.

Noua versiune ar putea primi insigna “All-terrain” ceea ce ar duce cu gândul la noi suspensii ce vor ajuta la îmbunătăţirea performanţei vehiculului pe drumuri neasfaltate şi odată cu noile suspensii, noul E-Class ar putea avea şi o gardă la sol puţin mai ridicată, toate acestea conturate de o schimbare în caroserie pentru adaptarea la condusul off-road.

La inima noului automobil va fi acelaşi aranjament de motoare cu 4 sau 6 cilindri, pe benzină sau diesel şi nu este exclus să avem la dispoziţie şi un motor hibrid. Un rival pentru oferta celor de la Audi este mereu un lucru bucurător, deoarece va împinge companiile să inoveze şi să creeze noi funcţii şi dotări pentru cumpărători, iar dacă totul va merge cum trebuie, ar trebui să vedem noul automobil la showul auto de la Paris.

Via carscoops.com

Andrei Pușcă :