Dacă până mai ieri asistenţii virtuali erau regăsiţi în casele smart şi pe unele telefoane şi ceasuri, acum Amazon Alexa şi Google Assistant ajung şi pe automobile. Cei care cumpără un nou model de automobil Mercedes vor avea de ales între aceste soluţii.
Mercedes Benz a bifat deja o colaborare cu Google, prin care promite să integreze asistentul său virtual pe automobile, iar acum şi Alexa e parte din ecuaţie. În acest moment toate automobilele Mercedes din 2016 şi 2017 lansate în SUA vin cu soluţia Google sau cea Amazon preinstalată. Penru a avea un asistent de genul la îndemână trebuie să aveţi un cont Mercedes Me activ şi abonament la “mbrace”, platforma smartphone a germanilor.
Aceasta costă 199 dolari pe an, după o perioadă de gratuitate de 6 luni. Apoi trebuie doar conectat contul Amazon sau Google pe smartphone şi sunteţi gata să fiţi cicăliţi (sau ajutaţi) de o voce feminină la volan. Mercedes a promis că şi Europa va primi această ofertă în perioada următoare. Evident totul e integrat şi interconectat, astfel că puteţi să îi spuneţi lui Alexa să vă pregătească cafetiera şi să regleze termostatul din locuinţa smart în vreme ce sunteţi în maşină şi mergeţi spre casă.
via Engadget