Preşedintele grupului auto Fiat Crysler, o companie multinaţională producătoare de automobile, şi-a exprimat opinia în legătură cu automobilele electrice ale corporaţiei şi printre afirmațiile sale, Sergio Marchionne a menţionat şi un posibil vehicul electric fabricat de către Maserati. Conceptul “Alfieri” ar putea sta la baza maşinii electrice a companiei italiene, iar posibilul automobil nu va fi singurul cu aceleaşi atribute, deoarece grupul Fiat Crysler ar putea lansa şi o mică maşină electrică de oraş.
Marchionne afirmă într-un interviu al celor de la Bloomberg faptul că automobilul electric fabricat de către Maserati ar putea urma modelul economic a celor de la Tesla. Cu toate acestea, varianta electrică a conceptului Alfieri nu a fost menţionată în planul de 5 ani al companiei, dar conform spuselor preşedintelui Fiat Crysler, corporaţie ce deţine firma Maserati, ne putem aştepta la o surpriză din partea companiei italiene.
Pe lângă mica discuţie legată de varianta electrică Alfieri, Sergio Marchionne a adus în discuţie şi eficiența automobilelor electrice, iar conform ideilor sale, aceasta nu ar fi soluţia cea mai bună pentru înlocuirea combustibilului fosil. Prin urmare, grupul auto Fiat Crysler va produce automobile hibride într-un număr mai mare, iar cei de la Jeep au confirmat versiuni hibride pentru modelele sale, ce vor fi lansate până în anul 2018.