Koenigsegg Agera X este probabil una dintre cele mai rare supermaşini din lume, iar producătorul său se numără printre puţinele startupuri care au supravieţuit în industria auto, chiar şi pe criză. Azi îl vedem pe Agera X generând zgomot serios în vreme ce îşi turează motorul pe circuitul Spa.
La ora actuală suedezii de la Koenigsegg au în producţie un singur model şi anume Agera RS, care combină atributele lui Agera R şi cele ale hypermaşinii One:1. Agera X era mega hitul acestei firme înainte de RS, iar acel vehicul era bazat pe Agera S şi dotat cu un motor V8 de 4.7 litri, la pachet cu 2 turbochargere şi generând 910 cai putere.
Recent circuitul Spa Francochamps de Formula 1 a fost închiriat pentru o sesiune privată de rulare a automobilelor de genul. Dacă vă uitaţi cu atenţie în fundalul clipului o să mai vedeţi bolizi, inclusiv modele Ferrari, Lamborghini şi parcă şi un Bugatti. Vopseaua mată a acestui model îl scoate totuşi în evidenţă faţă de celelalte bestii, nu că zgomotul asurzitor nu ar fi un factor destul de puternic de “wow”.
via carscoops