Jaguar va lansa un model de automobil complet electric în anul 2018

Jaguar a abordat mai toate segmentele de automobile care aduc profit şi faimă şi evident acum pregăteşte un automobil electric. În cadrul unui interviu la New York Auto Show 2016, şeful de design de la Jaguar, Ian Callum a afirmat că un model de genul e în pregătiri.

Aparent până în 2018 va fi gata un Jaguar complet electric, deşi oficialul a preferat să fie criptic, spunând că nu va folosi un motor pe benzină, ci… “câţiva hamsteri”. Încă nu e clar dacă noul venit va fi bazat pe o platformă existentă sau va fi un automobil complet nou. Jaguar are deja brevete pentru denumirea “EV-Type”, dar şi “I-Type” şi “I-Pace”, toate asociate vehiculelor electrice, cel puţin pe hârtie.

I-Type şi I-Pace ar putea fi variante “verzi” ale lui F-Type şi F-Pace şi aparent vom vedea şi un concept al unui automobil de genul până la final de an. Callum a mai promis o surpriză în plus ce va debuta la Paris Motor Show la toamnă. Să fie un Jaguar autonom?

via carscoops.com

Radu Iorga :