Istoria automobilului: Ford Model A, mașina ce putea aduce compania americană la faliment

Săptămâna aceasta continuăm cu o nouă povestire din seria Istoria Automobilului, ediție în care vom analiza și afla mai multe informații despre primul automobil produs de către compania americană Ford. Pentru început însă, haideți să descoperim mai multe și despre compania în sine. Ei bine, după cum probabil știți, Ford Motor Company, este o companie americană fondată în Dearborn, Michigan (o suburbie din Detroit), în anul 1903.

Ford Model A 1903

Mai precis, la data de 16 iunie 1903, Henry Ford fonda această companie ce avea să ne aducă unele dintre cele mai interesante automobile produse vreodată. Totuși, istoria Ford nu începe aici, ci pe data de 3 noiembrie 1901, zi în care populația asista la prima tentativă a lui Henry Ford de a crea o companie – Henry Ford Company. Un an mai târziu (22 august 1902), Henry avea să cedeze drepturile companiei, aceasta redenumindu-se în Cadillac Motor Company.

Ulterior, în 1903, Henry Ford punea în sfârșit bazele companiei Ford Motor Company, cu ajutorul investițiilor în valoare de 28.000 dolari primite de la un număr de 12 investitori. Ajungem iată și la primul automobil produs de către Ford, și anume la Model A, vehicul a cărui producție avea să înceapă în același an 1903.

Un lucru inedit pe care îl aflăm este acela că Ford a cheltuit aproape toată investiția de 28.000 dolari pentru dezvoltarea acestui prim automobil, cu doar 223 dolari rămași la final în conturile companiei din bancă. Cu un pas aproape de faliment, Henry Ford a dat însă lovitura cu acest prim vehicul ce avea să aducă un profit generos companiei americane, devenind astfel prima afacere de succes încheiată de către Henry.

Deși Ford comercializa acest automobil sub deviza “cea mai de încredere mașină din lume”, se pare că lucrurile erau tocmai invers, mașina având numeroase probleme tipice automobilelor din acea eră, ca și supraîncălzirea, sau alunecarea transmisiei. Aflați că Ford Model A era vândut la început doar în nuanța de culoare roșie, culoare pe care unii posesori au schimbat-o ulterior după achiziție.

Potrivit datelor din presă, aflăm că primul Ford Model A a fost vândut pe 23 iulie 1903 lui Ernst Pfennig, un dentist din Chicago ce avea să se mândrească cu noua sa achiziție ani buni. În perioada 1903 – 1904 au fost dezvoltate un număr de doar 1750 automobile, perioadă după care a urmat Model B, un vehicul de tip succesor.

Ca și versiuni, Ford Model A sosea pe piață atât în varianta cu două locuri denumită –runabout– (termen dat automobilelor de mici dimensiuni), dar și într-o variantă tonneau ce oferea 4 locuri pentru pasageri și șofer. Aceasta din urmă putea fi echipată și cu un plafon. Sub capota automobilului cu greutate de doar 562 kg se afla un motor în 2 cilindri capabil să producă 8 cai putere.

Aveam parte de o transmisie planetară în două viteze + marșarier. Datorită greutății reduse, mașina dezvoltată de către Henry Ford prindea o viteză maximă de 45 km/h. Tot Henry Ford s-a aflat și în spatele designului lui Model A, vehicul ce nu arăta deloc rău pentru acea vreme. Ca opționale puteam alege o portieră spate pentru 100$, un plafon din cauciuc pentru 30$, sau unul realizat din piele pentru suma de 50$.

Întregul cost pentru un Ford Model A se ridica la suma de 750 dolari, preț cu 150$ mai mare față de al principalului său competitor de la acea vreme, și anume Oldsmobile Curved Dash. Datorită acestui preț ceva mai ridicat, vânzările lui Model A nu aveau să fie impresionante.

Totuși, Ford Model A avea să revină agresiv pe piață 23 ani mai târziu, moment în care compania americană anunța cea de-a doua generație a acestui vehicul, și totodată cel de-al doilea mare succes înregistrat (după Ford Model T). Cu un preț ce varia între 385 – 1400 dolari, noul Ford Model A, a devenit foarte rapid un hit, cu 2 milioane de unități vândute până la data de 24 iulie 1929.

Deși ne aflăm în secolul vitezei, în anul în care tehnologiile ne impresionează din ce în ce mai mult și în care automobilele vin cu mii de cai putere sub capotă, nu știu câți dintre noi ar spune pas unei călătorii în timp pentru a asista la debutul acestui vehicul iconic numit Ford Model A.

Sursa informații și imagini: Wikipedia.com

Claudiu Sima :