Viitoarea limuzină a lui Vladimir Putin surprinsă în fotografii spion, ar putea avea un motor V12

Avem o scăpare interesantă azi şi cu o provenienţă interesantă, pe filieră din Republica Moldova, via AutoBlog.MD. Site-ul a încheiat un parteneriat cu compania germană Automedia, care e specializată pe descoperirea de automobile camuflate aflate în teste. O primă astfel de dezvăluire vine sub forma fotografiilor de mai jos, care aparent înfăţişează viitoarea limuzină a lui Vladimir Putin.

Se specula de ceva vreme că preşedintele rus va avea o limuzină chineză, dar cei de la Automedia au pus mâna pe fotografii ce par să indice o altă provenienţă. Aparent prototipul testat face parte din proiectul Kortezh. Vor exista 4 versiuni ale acestui vehicul: limuzina, sedan (cum este şi modelul din imagini), SUV şi monovolum. Orice magnat rus va putea cumpăra o astfel de maşină, evident şi cu versiunea blindată.

Cei de la Porsche ar fi fost recrutaţi pentru a lucra la motorul maşinii, care ar putea fi un impresionant V12. Vladimir Putin se pregăteşte să cumpere o nouă limuzina oficială de ceva vreme, exprimându-şi interesul pentru un model Kortezh construit în Rusia. 5000 de unităţi ar urma să fie produse, iar primele 200 ar trebui să vină până la finalul anului curent.

via autoblog.md

Radu Iorga :