O familie care face înconjurul lumii de 16 ani cu maşina a ajuns şi în România; Călătoresc într-un Graham Paige de colecţie

O familie de globetrotteri care călătoreşte de 16 ani cu un automobil de colecţie în jurul lumii a ajuns recent şi în România. Familia Zapp a început călătoria în anul 2000, părăsind Argentina la bordul unui model Graham Paige construit în 1928.

Drumul pornit în Argentina i-a dus în Alaska, în jungla amazoniană, în Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Asia. Familia s-a mărit, astfel că după 6 ani de călătorie s-a născut şi primul copil, un băiat cu numele de Pampa. Apoi reveniţi în Argentina călătorii au avut şi un al doilea copil şi au scos şi o carte numită “Îndeplineşte-ţi visul”, devenită best seller în Argentina.

Cuplul a avut şi un al treilea copil, Paloma, născută în Canada şi apoi încă un frăţior, Wallaby. România este ţara cu numărul 60 în care au poposit cei 6 membri al familiei, urmând a vizita Europa încă un an şi jumătate. Călătorii au parcurs mai bine de 300.000 de kilometri în toată lumea, iar maşina Graham-Paige Model 610 a rulat strună.

Ea a fost cumpărată contra sumei de 4000 de dolari şi a oprit la BMW Auto Cobalcescu, unde a primit nişte reparaţii. Graham-Paige este un brand american de automobile, care a avut producţia între anii 1927 şi 1940. Automobilul venea cu un motor pe benzină cu 6 cilindri şi o transmisie manuală cu 3 viteze.

via maşinistul.ro şi BMWBlog

Radu Iorga :