“Degeaba ai un automobil de 10 milioane de dolari, dacă nu îl şi parchezi cum trebuie” – pe ideea aceasta au mers şi cei care au amendat posesorul unui model rarisim de Ferrari 512M din 1970, iar superbul automobil poate fi admirat mai jos.
E de fapt vorba despre un automobil de curse din ani 70, un Ferrari 512M care a participat la cursa de 24 de ore de la LeMans. Ei bine el a fost parcat aiurea în zona Kensington din Londra, primind imediat şi amendă. Faptul că a fost lăsat acolo nu era un accident, ci o amplasare inteligentă a dealerului de maşini de epocă Fiskens, care a avut grijă că amenda să ajungă la urechile tabloidelor britanice.
Zona Kensington e una liniştită şi vizitată de turişti, care au fotografiat intens automobilul. Cu aceast ocazie s-a stabilit şi un record, de cel mai scump automobil care a primit o amendă vreodată. Şi suma nu e chiar mică, posesorul acestui vehicul fiind nevoit să plătească echivalentul a 175 de dolari. Bestia cu 12 cilindri e scoasă la vânzare şi ea e o bucată de istorie, participând şi la cursa de 24 ore de la Daytona şi la cea de 1000 de kilometri din Buenos Aires, tot în anii 70.
via Jalopnik.com