Am mai văzut gafe TV la viaţa mea, dar rareori unele apărând în ştiri banale precum cea de mai jos. Am acoperit aici la Volan.ro ştirea că automobilul psihedelic al artistei Janis Joplin a fost scos la licitaţie şi vândut, dar cei de la B1 TV au dat chix rău relatând aceeaşi ştire.
În primul rând sunt de fapt 3 gafe în ştire. Evident e vorba de înjurătura de la secundă 45, care e incredibilă în ideea că totul a fost în direct şi evident cineva de la montaj i-a pus gând rău speakerului. Personal mă întreb dacă şi cel care înregistra textul a înjurat pentru că nu îi plac rockerii sau nu îi plăceau denumirile de oraşe americane pe care trebuia să le zică.
Apoi o avem pe prezentatoare zicând “Ianis Joplin” în loc de Janis, dovadă de lipsa de cultură muzicală. Bonus, a treia greşeală remarcată de puţini e faptul că acea casă de licitaţii, Sotheby’s e pronunţată ceva la genul “Sautbai” de către băiatul cu înjurătura. Noi nu suntem Cârcotaşii, dar cu asemenea gafe în contextul unei ştiri despre un automobil nu am mai avut de-a face până acum…
via Facebook