Cei care s-au uitat la HBO în aceste zile ştiu că a început grila de vară de seriale, care include şi comedia Ballers. În ea nişte foşti sportivi NFL învârt milioane de dolari pe degete în domeniul financiar, iar The Rock aka Dwayne Johnson se numără printre ei. Era firesc deci să vină într-o supermaşină în una din scene, ceea ce a şi făcut… cu mici probleme.
The Rock se dă jos în primul episod din sezonul 2 dintr-un Pagani Huayra şi aparent acest lucru a fost cam greu de realizat, maşina fiind strâmtă pentru uriaşul fost wrestler. El cântăreşte 117 kg şi are 1.95 m înălţime şi chiar dacă costumele din serial îi vin ca turnate, bolizii nu prea îl cuprind. The Rock a postat pe Internet că a avut nevoie de 16.8 secunde să iasă din maşină, pentru că pur şi simplu nu a încăput cum trebuie în ea.
Serialul Ballers include destul de multe supermaşini în acest sezon 2 şi pe lângă Huayra vom vedea şi un McLaren 650S. Să nu încapi într-o maşină e una, dar unele vedete au un ego ce nu încape în vehicule de sute de mii de euro şi le repară cu ranga când se strică, ca Gigi Becali. Să îmi spuneţi voi mie ce e mai grav…
via carbuzz.com