Honda prezintă un concept interesant prin care smartphone-ul poate fi utilizat drept sistem de infotainment

Grație unui parteneriat încheiat cu cei de la Drivemode, Honda ne prezintă astăzi un concept chiar interesant, unul ce face referire nu la un vehicul, ci la o tehnologie inedită. Mai precis, este vorba despre o consolă special dezvoltată, una ce permite atașarea unui smartphone în locașul dedicat și utilizarea sa pe post de sistem de infotainment, respectiv display pentru navigare.

Folosindu-ne de un smartphone putem avea la dispoziție o mulțime de aplicații dar și funcții, asta în situația în care sistemele software integrate la interiorul automobilelor vin la pachet cu doar o serie predefinită de aplicații care de cele mai multe ori nu sunt de ajuns. După cum v-ați dat seama probabil, ecranul terminalului mobil va lua rolul de display pentru sistemul de infotainment.

Desigur, avem în fața noastră un concept, așa că există și unele probleme pentru moment în ceea ce privește suportul pentru smartphone-uri cu diagonale diferite. Un alt lucru nu tocmai fericit, este afirmația Honda prin care ni se aduce la cunoștiință că acest concept va ajunge realitate abia peste câțiva ani..

via: phonearena.com 

Claudiu Sima :