Honda pregăteşte a zecea generaţie de model Civic pentru anul 2016, dar o prezentare a acestui automobil va avea loc la toamnă. Aflăm şi că Honda ar fi schimbat strategia şi ar avea de gând să renunţe la vehiculele sale eco-friendly, axându-se pe îmbunătăţirea eficienţei celor pe combustibili tradiţionali.
Noul Civic va aduce primul motor turbo al companiei, o abordare nouă pentru firma japoneză. Honda e cunoscută drept o inovatoare a motoarelor de mici dimensiuni, iar noul model ar urma să aducă un consum de 7.1 litri la 100 de km. Ca design vom vedea un model ce adoptă stilul lui Honda Civic Concept din 2015, cel prezentat la New York Auto Show în acest an.
Coupe-ul verde are o zonă frontală agresivă şi o grilă lată dintr-o bucată, plus faruri similare cu cele de pe Accord, CR-V şi SUV-urile Honda mai mari. Versiunea concept includea şi un far unit în zona din spate, care se întinde de la o margine la alta şi ar trebui să arate tare bine pe şosea. Va reuşi oare acest model să ia fata rivalilor, precum Toyota Corolla sau cele mai noi generaţii Hyundai, Kia sau Ford?
via topspeed