John Krafcik devine CEO-ul diviziei de mașini autonome Google; acesta are la activ posturi în cadrul Ford și Hyundai

Din câte se pare nu doar Apple este la vânătoare de ingineri auto, ci și Google, o companie ce începând din luna aceasta îl aduce în familie pe John Krafcik, fost angajat Ford și Hyundai. Potrivit unei postări de pe plaformele sociale, John va deveni CEO-ul diviziei de mașini autonome, afacere în care Google investește din ce în ce mai multe resurse și bani.

Cu toate acestea, nu reușim să aflăm mai multe detalii din spatele funcției lui John Krafcik, și nici eventualele sale task-uri ca CEO. Așa cum descopeream anterior, această tehnologie de dezvoltare a automobilelor ce se conduc singure va fi gata abia peste 5 ani, mai precis în 2020, perioadă în care vom vedea primele modele de stradă.

În toți acești ani, noul CEO angajat de Google are destul timp să facă din mașina autonomă un produs cu adevărat al viitorului. Dacă este să ne luăm și după zvonurile recente, gigantul IT plănuiește ca aceste vehicule autonome să funcționeze într-un regim de taxi, și astfel să îngroape afacerile companiilor private de taximetrie, dar și pe cele a unor servicii ca și Uber.

via: engadget.com

Claudiu Sima :