Brevetul pentru următorul automobil autonom Google nu include pedala de frână sau volan

Biroul SUA de Brevete şi Trademark-uri a publicat o aplicaţie de brevet de la Google pentru un viitor automobil autonom. Noua generaţie nu ar avea pedala de frâna, volan şi alte câteva componente obişnuite la maşinile standard.

Documentele oficiale menţionează şi cheile de criptare pentru autentificare, dar şi aspecte legate de vehicul. Spre exemplu, pe lângă lipsa de volan şi frâne, nu avem nici pedala de acceleraţie. Pasagerul va sta pur şi simplu în automobil, că în taxi. Există totuşi o consolă de control şi un buton de oprire de urgenţă.

Google va iniţia şi un sistem de asistenţă accesibil prin consola centrală sau de pe smartphone, în cazul în care apar probleme. Imaginea de mai jos provine direct din brevet şi ne prezintă modul în care va arăta interiorul automobilului autonom de generaţie nouă de la Google. Având în vedere cât de avansat e proiectul Google, va fi greu pentru Apple să îi ajungă din urmă, asta e clar.

via patentlyapple

Radu Iorga :