Victorie fara greseala a lui Hamilton la Indianapolis

Privind la cursa precedenta, cu siguranta putem afirma ca tanarul Hamilton a obtinut victoria in cadrul Grand Prix-ului canadian cu mai multa usurinta decat in cursa desfasurata ieri, la Indianapolis. Lewis a trebuit sa se lupte cu Fernando Alonso, coechipierul sau la McLaren pentru primul loc pe toata durata cursei, surclasandu-l in cele din urma pe spaniol si terminand cu 1.5 secunde in fata sa.

Hamilton s-a distantat de Alonso inca de la inceputul cursei, cei doi lasandu-i in urma pe Felipe Massa de la Ferrari, Nick Heidfeld de la BMW, Heikki Kovalainen de la Renault si Kimi Raikkonen in cea de-a doua masina Ferrari. Ralf Schumacher a pierdut controlul masinii sale Toyota si s-a ciocnit cu monopostul Honda a lui Rubens Barrichello, care tocmai intrase in contact cu masina lui David Coulthard. Jenson Button si compatriotul sau, Anthony Davidson au fost intarziati de acest accident, in timp ce Schumacher, Barrichello si Coulthard au abandonat. Se pare ca circuitul ii poarta ghinion lui Ralf…Iata accidentul lui Ralf Schumacher, petrecut in urma 3 ani pe acest circuit:

Printr-o miscare inteligenta Hamilton si-a pastrat prima pozitie intrand la standuri in turul 21, stiind ca Alonso il va urma in turul urmator. Desi cei doi fusesera depasiti temporar de Kovalainen, acesta si-a pierdut pozitia fruntasa din cauza unui pit stop in turul 27. In turul 38 duelul dintre Alonso si Hamilton a devenit aprig, spaniolul incercand sa-l depaseasca lateral pe tanarul coleg, care a abordat virajul pe partea interioara, mentinandu-si pozitia de leader. La urmatorul pit stop, cei doi s-au succedat la boxe, iar Hamilton si-a pastrat locul in fruntea cursei, marind distanta fata de colegul sau la 2 secunde. Cele 2 “sageti argintii” s-au distantat la 13 secunde fata de Ferrari-urile lui Massa si Raikkonen, care s-au duelat pentru locul 3, terminand cursa extrem de apropiati.

Locul cinci i-a revenit lui Kovalainen, care a fost mereu un pretendent la un loc “in puncte”, dar misiunea sa a devenit mai usoara datorita abandonului lui Nico Rosberg. Acelasi abandon a reprezentat o sansa pentru Jarno Trulli, care si-a adjudecat pozitia a sasea, urmat de Mark Webber de la Red Bull. Cei doi au fost urmati de debutantul Sebastian Vettel, care a reusit sa obtina un punct la prima sa cursa. Giancarlo Fisichella s-a luptat de-a lungul cursei, dupa ce a pierdut controlul monopostului sau in cel de-al doilea tur si a terminat in cele din urma pe locul noua, in fara lui Wurz. Acesta a fost urmat de Davidson, Button, Scott Speed pe locul 13, Adrian Sutil si Christijan Albers. Rosberg, Tonio Liuzzi si Takuma Sato nu au terminat cursa, fie din cauza penalizarilor succesive, fie din cauza problemelor cu motorul.

Cel de-al doilea succes consecutiv al lui Hamilton creste distanta sa in ierarhia pilotilor F1 cu 10 puncte fata de actualul campion, Alonso, in timp ce McLaren sunt la 35 de puncte distanta fata de Ferrari in campionatul constructorilor.

Sursa

Zoltán Szőgyényi :