Brawn GP surprinde in Marele Premiu al Australiei

De la Marele Premiu al Frantei din 1954 nu a mai existat o echipa care sa debuteze in Formula 1 cu ambii piloti pe podium, ocupand chiar primele 2 locuri. Performanta a avut loc chiar ieri, dupa ce Jenson Button si Rubens Barrichello au incheiat cursa din Australia aducand maximul punctelor pentru Brawn-Mercedes.

Button a condus cursa din pole position, in vreme ce Barichello a avut unele probleme tehnice si s-a confruntat si cu un mic acrosaj cu BMW Sauber-ul lui Nick Heidfeld, in incident fiind implicati si Mark Webber, de la Red Bull, Adrian Sutil, de la Force India si Heikki Kovalainen, de la McLaren. Button a condus detasat cursa dupa aceste probleme, in fata lui Sebastian Vettel, de la Red Bull, Robert Kubica, de la BMW Sauber si Nico Rosberg, de la Williams.

Acestia erau urmati de Ferrari-urile conduse de Felipe Massa si Kimi Raikkonen, dar in timpul turului cu numarul 19, un accident destul de grav al lui Kazuki Nakajima i-a distrus masina Williams si a determinat intrarea safety car-ului pana in turul 24. La acest punct Button acumulase deja un avans de 47.7 secunde fata de restul plutonului, avantajul sau dizolvandu-se din cauza safety car-ului.

Totusi, Button si-a pastrat calmul, continuand sa domine cursa, in fata lui Vettel, tot mai presat de Kubica, care parea gata sa il depaseasca oricand. Ostilitatile au continuat chiar si cu 3 tururi inainte de final, iar Vettel si Kubica si-au atins masinile, rasucindu-se, dar continuand cursa. Din pacate, Vettel si-a pierdut eleronul fata si s-a accidentat grav, iar Kubica a patit acelasi lucru peste cateva secunde. A fost din noul cazul ca safety car-ul sa intervina…

Acest haos l-a propulat pe Barichello pe locul 2, in ciuda incidentulelor sale precedente, iar cursa s-a incheiat cu safety car-ul pe pista. Pe locul 3 s-a aflat Jarno Trulli, pornit din spatele plutonului, dupa sanctionarea celor de la Toyota pentru aripa din spate defectuoasa, urmat de Lewis Hamilton de la MClaren, pe locul 4.

Pe 5 s-a aflat Timo Glock, urmat de Fernando Alonso, Rosberg si debutantul Sebastien Buemi, cu primul sau punct. Nici una dintre masinile Ferrari nu a incheiat cursa, deoarece Massa s-a retras din cauza unei probleme mecanice, in vreme ce Raikkonen si-a accidentat masina dupa o rasucire a acesteia. Un lucru trebuie amintit dupa aceasta cursa nebuna: victoria lui Button a fost triumful cu numarul 200 pentru soferii britanici din Formula 1.

Sursa

Radu Iorga :