Noua generație Mustang ar putea sosi cu 2 ani mai devreme; bolidul este așteptat în 2020

Ford Mustang este o legendă în lumea auto, automobil a cărui istorie continuă și în prezent sub forma unor vehicule moderne ce impresionează în continuare la capitolul performanță și design. Cu toate că generația cu numărul 6 se află de puțin timp pe piață, conducerea Ford nu pierde timpul și deja pregătește un succesor pentru acest model arătos.

Dacă inițial se părea că Ford Mustang generația 7 va sosi oficial abia în 2022, iată că astăzi grație unui document ajuns pe forumurile Mustang6F, aflăm faptul că producătorul american mută lansarea cu doi ani mai devreme. Așadar, există mari șanse să vedem noul Mustang în 2020, un vehicul de la care se așteaptă modificări atât pe partea de design, cât și la capitolul motorizare.

Există și un motiv pentru care Ford ar fi ajuns la această mutare, și anume competiția din acest segment de pe piață unde se fac remarcate modele ca Chevrolet Camaro – automobil ce începe să prindă foarte mult la public. Aflăm că anul trecut au fost vândute 17.573 modele Mustang, în timp ce Chevy a comercialziat 11.702 versiuni ale bolidului Camaro.

via: caranddriver.com

Claudiu Sima :